Să plec sau nu din țară după ce termin facultatea (Calculatoare/Automatică/Informatică)?

Primesc relativ des întrebarea asta și spre deosebire de alții prefer să nu dau un sfat ci doar să prezint câteva observații pro și contra fiecărei opțiuni.

Așadar prima observație este că aproape sigur dacă te-ai ținut de treabă în facultate îți va merge bine și aici și în afară. Vei câștiga peste medie în afară și cu foarte mult peste medie aici. Nu vei avea probleme să te întreții și vei putea să pui cu foarte puțin efort și niște bani deoparte.

Hai să luăm însă criteriile pe rând cu mențiunea că sunt tratate într-o ordine aleatoare.

 

Venituri

 

În România după câțiva ani ajungi să câștigi peste 2-3k euro în condițiile în care salariul mediu este de vreo 700. Cineva care are oferte de la companii mari de afară o să câștige mai mult mai repede aici. În afară de salariu mai poți avea și bonusuri anuale de performanță și/sau acțiuni în funcție de compania la care lucrezi. Nu ai probleme să întreții o familie și dacă partenerul lucrează în același domeniu o sa fiți undeva în primii 2-3% ca venituri. În funcție de venitul mediu al familiei îți poți permite relativ repede o casă care costă echivalentul unui venit pe 3-4 ani.

În afară o să câștigi în câțiva ani câteva sute de mii de dolari pe an (mai puțin în Europa, salariile in US sunt ceva mai mari). Considerabil mai mult decât în România. Banii par foarte mulți dar costurile sunt pe măsură. Un apartament de închiriat costă cam cu un ordin de mărime mai mult decât în Ro. Nu o să ai o problemă să acoperi costurile însă s-ar putea să-ți ia mai mult să-ți iei o casă (folosesc acest lucru ca un indicator, acolo sunt mult mai mulți care locuiesc permanent cu chirie). Veniturile mai importante afară sunt din bonusuri + acțiuni și de acolo vei câștiga sume importante. Vei putea să-i ajuți pe cei de acasă (dacă este nevoie) având mult mai mult din ceea ce ei numesc ”disposable income”

 

Personal

 

Observația mea este că cei care au plecat și-au construit ceva mai greu familii. Mulți din cei care au reușit acest lucru au plecat deja ca o familie de aici. Și mai puțini au copii, iar din cei care s-au întors mulți au ales să facă acest pas după ce au apărut copiii.

În România pare că este mai simplu. Poate și din punct de vedere social, poate că este mai puțin de muncă și implicit mai mult timp, poate și costurile totale sunt mai mici. Nu am răspunsurile, pot doar să observ. Când apar copiii costurile în România sunt mult mai mici decât în afară, poate și pentru că aici de multe ori mai există și un sprijin din partea familiei. De asemenea datorită diferenței mult mai pronunțate între veniturile din IT și restul în România tot ce înseamnă servicii este mult mai ieftin de la babysitting, la reparat biciclete, la cursuri de balet pentru copii 🙂

După cum a subliniat unul din review-erii articolului costurile cu copiii sunt foarte mari pe termen lung în afară și lumea se apucă să strângă bani pentru facultatea copiilor câteodată înainte ca aceștia să se nască.

 

Mediu/Civilizație/Infrastructură

 

Mediul e un criteriu pe care mi-l menționează mulți din studenții plecați. Și prin mediu se referă la civilizație, la birocrație, la interacțiunea cu cei din jur. Pentru mulți este un șoc când se întorc și trebuie să conducă prin București. Și sunt de acord cu ei. După ce te obișnuiești să trăiești într-un mediu civilizat în care lucrurile funcționează este foarte greu să te mai acomodezi aici. Referitor la civilizație și birocrație dau 2 exemple doar. În US un prieten și-a vândut mașina și rezolvat toate actele mai repede decât am găsit eu un magazin în mall-ul unde avea sediu RAR-ul lor, aici trebuie să-ți iei concediu. În 4 luni în state am văzut vreo 3 mașini parcate aiurea din care 2 aveau polițiști lângă scriind amenzi. Cam astea sunt argumentele pro-plecare din punctul acesta de vedere.

Contra totuși la noi sunt mai puține atentate pe străzi. Bucureștiul este un oraș destul de sigur în comparație cu multe din US și chiar cu destul de multe din Europa

Și pentru că am folosit și termenul mediu la plusuri aș mai pune și faptul că în majoritatea cazurilor orașele din afară unde ați lucra sunt mai puțin poluate decât Bucureștiul.

La capitolul infrastructură sunt uimitor și aspecte pro pentru București. Știu oameni în Bay Area care fac naveta 3+ ore zilnic. Pe de altă parte pozele și filmele de la metroul din București le-a văzut toată lumea și mai mult de jumătate din IT-ul din București trece prin acel metrou. Pe scurt ”time is money” – și acolo și aici dacă dai mai mulți bani pe casă vei cheltui mai puțin timp.

 

Carieră

 

Unul din argumentele frecvente ale celor care au plecat este că proiectele sunt mult mai interesante acolo. Întotdeauna am fost de părerea că pentru cei mai buni oameni contează în primul rând proiectele. Cred că dacă le cauți cu atenție poți găsi proiecte spectaculoase și aici. Avem companii care au intrat pe piața globală, avem cercetători excepționali care s-au întors și au proiecte foarte interesante aici.

Din punctul de vedere al carierei lucrul la anumite companii te ajută întrucât îți oferă mai multă credibilitate profesională și îți oferă perspectiva întoarcerii în țară pe o poziție managerială superioară

Avem un mediu interesant și de start-up-uri care chiar dacă nu rivalizează cu Silicon Valley este într-o creștere accentuată. Pe de altă parte șansa să ajungi să lucrezi într-un unicorn este ceva mai mare acolo.

Un alt argument este cel referitor la oameni. Sunt companii îndeosebi în afară care au strâns ce este mai bun în toată lumea. Este un motiv foarte bun să ajungi acolo ca să stai pe lângă oamenii respectivi și să furi meserie de la ei. Și la noi se găsesc mentori buni dar densitatea de talente de top din companii e ceva mai mică. Reversul medaliei evident este că fiind oameni atât de buni îți va fi mai greu un pic

Stagii pe Bune va utiliza platforma Junio

De Valentine’s Day am oficializat relația printr-o poză. Acum a venit rândul să și explicăm despre ce este vorba.

Platforma Stagiipebune.ro așa cum o cunoașteți a fost implementată undeva în 2005-2006 și îmbunătățită permanent de-a lungul anilor. Creșterea traficului mobil, a numărului de atacuri ne-a determinat să facem o schimbare așa că din acest an Stagii pe Bune va folosi ca backend platforma Junio.

Interviuri Diplodocus: Emil Slușanschi, profesor@Automatică și Calculatoare, UPB

Emil este profesor în cadrul departamentului de Calculatoare din Facultatea de Automatică și Calculatoare, UPB. Specializat pe parallel computing și automatic differentiation, reușește să fie aproape de comunitate, fiind un promotor al lucrurilor făcute responsabil. Un punct forte din activitate o constituie partea academică de cercetare, plus îndrumarea studenților pentru realizarea lucrării de diplomă, dizertație.

Diplodocus @ FMI

Pe 26 Octombrie a avut loc Diplodocus, evenimentul de prezentare a lucrărilor de licență în cotutelă, organizat de Junio în parteneriat cu Facultatea de Matematică și Informatică. Programul evenimentului și prezentările companiilor le puteți găsi pe https://diplodocus.ro/program/.

Amfiteatrul „Spiru Haret” a fost plin, lucru care ne-a surprins în mod plăcut, având în vedere vremea urâtă de afară. Prezența numeroasă s-a datorat în mare parte lucrărilor de diplomă prezentate, care mai de care mai atractive. Credem că putem pune bazele unei mai bune colaborări între companii, facultăți și studenți, un spațiu comun în care cei implicați să comunice într-un mod personal. Mulțumim celor care au venit și studenților de la ASMI pentru ajutorul acordat.

Mulțumim partenerului principal Bitdefender pentru încredere și pentru sprijinul acordat.

Meserii care ne plac: Marco, Consulting Analyst @ Roland Berger

După ce a absolvit Facultatea de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității Politehnice București, Marco și-a dorit să deschidă noi orizonturi cu un master în Inginerie Biomedicală la Imperial College London. Motivația de a face diferența și de a contribui la dezvoltarea României au fost determinante în alegerea întoarcerii în țară, iar Roland Berger i-a oferit oportunitatea de a avea un impact real. În timpul liber îi place să joace fotbal, să cânte la pian muzică jazz și să călătorească.

Serile teatrului studențesc SiSC ASE

Serile Teatrului Studențesc ridică din nou cortina!

O nouă ediție a celui mai popular festival național dedicat studenților pasionați de teatru, „Serile Teatrului Studențesc”, se apropie cu pași repezi! Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC) are deosebita plăcere de a ridica și anul acesta cortina pentru a dezvălui publicului o viitoare generație de actori.

Festivalul național se află la cea de-a XIX-a ediție, ce se va desfășura în perioada 3-7 aprilie 2017, la Teatrul de pe Lipscani. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile și se va face pe baza unei rezervări on-line!

Ediția de anul acesta are drept concept central Comedia, din dorința de a aduce zâmbetul pe chipul tuturor celor peste 8000 de spectactori prezenți, an de an, în sală. Având o lungă tradiție și debutând cu succes încă din 1996, „Serile Teatrului Studențesc” oferă oportunitatea tinerelor talente de a -și urma pasiunea și de a se afirma pe scena festivalului, în fața juriului alcătuit din mari actori ai teatrului românesc, precum Vlad Rădescu, Brândușa Mircea sau Valeriu Andriuță. Aceștia ne-au fost alături și în edițiile precedente, sprijinind, astfel, teatrul și considerând această artă un mijloc de educare a unei generații.

Zece trupe de teatru din întreaga țară, cărora li se va alătura trupa SiSC, formate din amatori și profesioniști vor împărți scena și se vor întrece în transmiterea emoțiilor pe parcursul celor cinci zile de festival. De asemenea, cele mai apreciate reprezentații vor fi răsplătite de către juriu și parteneri în cadrul festivității de acordare a premiilor ce va avea loc în ultima zi a festivalului.

Pentru mai multe detalii și programul complet al festivalului accesați site-ul http://sts.sisc.ro/ sau urmăriți pagina de facebook https://www.facebook.com/sts.sisc/.

Meserii care ne plac: Mihai, Senior Consultant @ Roland Berger

Mihai este absolvent de Politehnică (Inginerie electrică cu predare în limba Germană) care lucrează în consultanță de management de aproximativ 5 ani de zile. Cum a ajuns aici? Simplu, în timpul studiilor s-a implicat în mai multe organizații studențești și activități extracuriculare care i-au deschis curiozitatea și apetitul pentru zona de management și business. A decis să exploreze mai departe acest domeniu după terminarea studiilor de licență, așa că a făcut un master în Finanțe și Investiții în Olanda, la Rotterdam School of Management. După ce a terminat master-ul, o carieră în consultanță a fost pasul cel mai natural pentru el pentru că i-a permis să continue să se dezvolte într-un ritm accelerat și să aibă expunere la o gamă largă de industrii și de clienți pentru care să lucreze. În plus, mediul deosebit format din oameni foarte inteligenți și motivați a fost un alt argument foarte puternic.

Dacă vrei sa afli mai multe despre ce presupune job-ul de consultant, aplică la Roland Berger Consulting Try-Outs până pe 30 octombrie.

Cursuri care ne plac: DevAcademy

DevAcademy este una dintre cele mai puternice organizații dedicată inovației în tehnologie, un ONG a cărei misiune este de a mentora și de a încuraja dezvoltarea celor mai buni specialiști IT din țară. În spatele DevAcademy se află o echipă de 60+ membri, profesioniști în programare și specialiști în arii conexe (resurse umane, comunicare, training & formare), care își alocă în fiecare săptămână timp instruirii tinerilor și dezvoltării procesului educațional. Împreună, aceștia își propun crearea unei comunități tech de excelență în țară.

Pentru al patrulea an la rând, DevAcademy a deschis înscrierile pentru programele sale de învățare, cursuri oferite gratuit tinerilor din București care își doresc să exceleze în IT. Anul acesta, DevAcademy pune la dispoziția studenților și a celor dornici să se specializeze în tech 7 programe de învățare care includ limbaje de programare (Ruby on Rails, Frontend, programare iOS, programare Android), specializări în zona hardware și sisteme (SysOps), web &mobile design (Graphic Design) și dezvoltare de produs (Product Management).