Stagii pe Bune va utiliza platforma Junio

De Valentine’s Day am oficializat relația printr-o poză. Acum a venit rândul să și explicăm despre ce este vorba.

Platforma Stagiipebune.ro așa cum o cunoașteți a fost implementată undeva în 2005-2006 și îmbunătățită permanent de-a lungul anilor. Creșterea traficului mobil, a numărului de atacuri ne-a determinat să facem o schimbare așa că din acest an Stagii pe Bune va folosi ca backend platforma Junio.

Ce înseamnă acest lucru pentru companii? În primul rând înseamnă că pentru a adăuga un stagiu trebuie să vă faceți un cont pe Junio.ro și să adăugați acolo un job de tip stagiu. Jobul respectiv va fi preluat automat pe stagiipebune.ro, plasat în categoria potrivită și promovat pe o platformă mult mai atractivă din punct de vedere vizual, mai prietenoasă și accesibilă pe mai multe tipuri de platforme.

Pentru studenți schimbarea va aduce un proces mai rapid de înregistrare, un CV simplificat dar care în continuare ajută să găsiți acele informații relevante pentru a ieși în față precum și facilitatea de a vedea în orice pauză ce stagii noi au apărut. Studenții își vor putea face cont tot pe junio (acum și utilizând contul Facebook) iar în momentul identificării unui stagiu de interes vor putea aplica imediat cu acel cont. Cred că niciodată n-a fost mai simplu pentru un student să-și găsească un stagiu de practică.

În plus facultățile pot beneficia de o platformă de raportare astfel încât să poată urmări statistici referitoare la stagiile disponibile pentru studenții lor și la numărul de aplicanți.

Testăm Junio de mai mult de un an iar integrarea Junio + Stagiipebune am testat-o toamna trecută în cadrul programului Diplodocus. Ne-am dorit ca toți partenerii noștri (companii, studenți, facultăți) să beneficieze de o platformă flexibilă, matură și mai ales utilizabilă.

Ca să facem și un rezumat cu ce s-a schimbat:

  • stagiipebune.ro arată mai bine ca niciodată (va trebui ca până luni când lansăm să ne credeți pe cuvânt 🙂 )
  • CV-ul este simplificat
  • adăugarea stagiilor, selecția studenților precum și aplicarea la stagii se realizează prin intermediul Junio.ro

Vă așteptăm pe stagiipebune.ro și pe junio.ro începând de luni  20 februarie (puteți deja adăuga pe Junio descrieri de stagiu dar ele vor fi publicate pe stagiipebune.ro începând de luni) și așteptăm feedback-ul vostru la contact [at] stagiipebune.ro.

 

Vlad Posea

<p>Incerc sa fac proiecte pentru studenți. stagiipebune.ro, diplodocus.ro, junio.ro sunt cateva din proiectele la care lucrez. Pe blogul Junio scriu în primul rând despre dezvoltare profesională</p>

Comentarii

comentarii